Cum să alinați durerile articulare cu o răceală.

NEBUNUL ÎN GRĂDINA SPECIILOR Toată această răbdătoare muncă de clasificare, deşi indică o nouă structură de raţionalitate în curs de formare, n-a lăsat urme prin ea însăşi' Fiecare dintre aceste clasificări este abandonată imediat ce e propusă, iar cele pe care va încerca să le definească secolul al XlX-lea vor fi de un alt tip: afinitatea simptomelor, identitatea cauzelor, suc­cesiunea în timp, evoluţia progresivă cum să alinați durerile articulare cu o răceală unui tip spre celălalt — tot atîtea familii care vor grupa de bine de rău multiplicitatea manifes­tărilor: este un efort de a descoperi mari unităţi şi de a raporta la ele formele conexe, dar nu mai e tentativa de a acoperi în totalitate spa­ţiul patologic şi de a degaja adevărul unei maladii pornind de cum să tratezi o fisură în articulația genunchiului locul pe care-1 ocupă.

Clasificările secolului al XIX -lea presupun existenţa unor mari specii — manie, sau paranoia, sau demenţă precoce —, şi nu existenţa unui domeniu structurat logic în care maladiile se de­finesc prin totalitatea patologicului.

Totul se petrece ca şi cum această activitate clasificatoare ar fi funcţionat în gol, desfăşurîndu-se pentru un rezultat nul, luînd-o de la capăt şi corectîndu-se neîncetat pentru anu ajunge nicăieri: activitate permanentă care n-a reuşit niciodată să devină o muncă reală.

Clasificările n-au funcţionat niciodată decît ca imagini, prin valoarea proprie a mitului vegetal pe care îl purtau în ele. Conceptele lor clare şi explicite au rămas fără eficacitate.

Dureri de gât în ​​spate

Dar această ineficacitate — stranie, dacă ne gîndim la eforturi — nu este decît faţa nevăzută a unei probleme. Sau mai degrabă este ea însăşi o problemă.

Vineri, 11 octombrie Anul VI, Nr.

Iar întrebarea pe care o pune e aceea a obsta­colelor de care s-a lovit activitatea clasificatoare atunci cînd s-a exer-Cltat asupra lumii nebuniei. Ce rezistenţe s-au opus la aplicarea aces­tei munci la obiectul său, la elaborarea unor noi concepte patologice?

Ce profunzime sau Ce fluiditate? Ce structură particulară o făcea ireductibilă la acest Proiect care a fost totuşi esenţial pentru gîndirea medicală a secolului alXvHl-lea? Nebunia, în sine, nu poate răspunde de mani­festările sale; ea formează un spaţiu vid în care totul este posibil,în afară de ordinea logică a acestei posibilităţi.

Originea şi semnificaţia acestei ordini trebuie căutate în afara nebuniei. Aceste principii ete­rogene ne vor aduce, în mod necesar, multe informaţii despre ex­perienţa nebuniei, aşa cum este ea trăită de gîndirea medicală a se­colului al XVIIMca. Dar să luăm un exemplu.

Ideal insanity, care corespunde primului tip, înglobează bolile mintale frenetice, incoerente, maniace şi sen­zitive adică halucinatoni. Atunci cînd nebunia, dimpotrivă, face să apară dezordinea printre noţiuni, ea se poate prezenta sub 9 aspec diferite: iluzie, fantasmă, bizarerie, impuls, intrigă, exaltare, ip hondrie, nebunie apetitivă şi nebunie patetică.

I,voi. II, Faptul nu e izolat la Arnold; să ne amintim de clasificarea lui VVeickhard: şi acolo se pleacă, pentru a analiza clasa a opta, aceea a maladiilor spiritului, de la distincţia între imaginaţie, memorie şi judecată.

Dar imediat sînt regăsite caracterizările morale. Clasifi­carea lui Vitet face chiar loc, alături de simple defecte, păcatelor şi viciilor. Sînt într-adevăr maladii ale spiritului, atenuând dureri în articulațiile genunchiului foarte adesea maladii incurabile, dar locul lor veritabil e mai degrabă în Maximele lui La Rochefoucauld sau în Caracterele lui La Bruyere decît într-o lucrare de patologie.

Pe parcurs, însăşi noţiunea de maladie s-a modificat, trecînd de la o semnificaţie patologică la o valoare pur critică. Activitatea raţională care repartiza semnele ne­buniei s-a transformat într-o conştiinţă raţionabilă care le inven­tariază şi le denunţă.

E suficient de altfel să comparăm clasificările lui Vitet sau ale lui Weickhard cu listele care figurează în registrele de internare pentru a constata că în amîndouă acţionează aceeaşi funcţie: motivele internării se suprapun cu exactitate peste temele clasificării, deşi originea lor este complet diferită şi nici unul din no-sografii secolului al XVIII-lea n-a avut vreodată contact cu lumea spitalelor generale şi a închisorilor.

Dar imediat ce gîndirea, în spe­culaţia sa ştiinţifică, încerca să apropie nebunia de chipurile sale con­crete, întîlnea, în mod necesar, această experienţă morală a neraţiunii.

Principiul străin care s-a strecurat între proiectul de clasificare şi for-me'e cunoscute şi recunoscute ale nebuniei este neraţiunea.

Putem măsura uŞi dificultăţile pe care le-a întîlnit pentru a stabili o simptoma-°gie solidă a maladiilor mintale, ca şi cum nebunia fugea de evi- ProPriului adevăr. XXXVI, p. Dar pe măsură ce se înaintează în analiză, caracterele îsi pierd puţin cîte puţin sensul de simptome şi capătă cu din ce în ce mai tratamentul osteoporozei articulațiilor claritate o semnificaţie cauzală.

Dar lumea cauzelor este invocată mai ales cînd e vorba de a distinge semnele unele de altele, adică atunci cînd li se cere să fie altceva decît un semnal de recunoaştere, atunci cînd trebuie justificată o repartiţie logică în specii şi clase. Astfel delirul se distinge de halucinaţie prin aceea că originea sa trebuie căutată numai în creier, şi nu în diversele organe ale sistemului nervos. E suficient să amintim că acestea din urmă sînt datorate unei modificări pasagere a fluidelor, iar celelalte unei depravări, adesea definitivă, a elementelor solide.

Nu deţine, prin ea însăşi, vreun adevăr; vreo natură, nici atît, pentru că e împărţită între acele puteri ale spiritului care îi dau un adevăr abstract şi general şi lucrarea obscură a cauzelor organice care îi dau o existenţă concreta.

Cum tratăm corect durerile articulare

Ea nu poate să depună mărturie despre propriul adevăr. Fie pasiunea, greşeala, cu toată libertatea p6 care o comportă; fie mecanica, riguros determinată, a spiritelor ani­male şi a genului nervos. Dar aceasta nu e decît o antinomie apa' rentă, şi numai pentru noi: pentru gîndirea clasică, există o regimf unde morala şi mecanica, libertatea şi corpul, pasiunea şi patolog13 îşi află în acelaşi timp unitatea şi măsura.

Aici este locul în care se operează sinteza între nebunie în general, a cărei analiză se încearcă, şi nebun, recu­noscut deja în mod cum să alinați durerile articulare cu o răceală în percepţie, a cărui diversitate se în­cearcă a cum să alinați durerile articulare cu o răceală redusă la cîteva tipuri majore. Aici se inserează experienţa neraţiunii, aşa cum am văzut-o deja intervenind în practicile in­ternării — experienţă în care omul este, în mod paradoxal, în acelaşi timp desemnat şi dezvinovăţit în culpabilitatea sa, dar condamnat în animalitatea sa.

Această experienţă se transcrie, pentru reflecţie, în termenii unei teorii a imaginaţiei care se găseşte astfel plasată în centrul oricărei gîndiri clasice privitoare la nebunie. Imaginaţia, tul­burată şi deviată, imaginaţia aflată între eroare şi vină pe de o parte, şi perturbaţiile corpului pe de alta, este ceea ce medicii şi filozofii numesc, de comun acord, în epoca clasică, delir.

Astfel se conturează, deasupra descrierilor şi clasificărilor, o teo­rie generală a pasiunii, a imaginaţiei şi delirului; în ea se înnoadă raporturile reale dintre nebunie, în general, şi nebuni, în particular; în ea se stabilesc, de asemenea, legăturile dintre nebunie şi cum să alinați durerile articulare cu o răceală.

Ea e obscura putere de sinteză care le reuneşte pe toate — neraţiune, nebunie şi nebuni — în una şi aceeaşi experienţă.

Numai în acest sens putem vorbi de cum să alinați durerile articulare cu o răceală transcendenţă a delirului care, dirijînd de sus expe­rienţa clasică a nebuniei, face derizorii tentativele de a o analiza nu­mai după simptomele sale.

Trebuie să ţinem cont şi de rezistenţa cîtorva teme majore care, formate înaintea epocii clasificatoare, subzistă, aproape identice, aProape imobile, pînă la începuturile secolului al XLX-lea. Mai puţin apropiate de activitatea.

Ele au făcut corp comun cu activitatea me. Ele au trăit si s-au menţinut în secret graţie unor obscure afinităţi care îi dădeau fiecăreia o marcă proprie şi de neşters. Sînt uşor de regăsit cu mult înainte de Boerhaave şi de urmărit mult timp după Esquirol. Analiza sa reia marile maladii recunoscute de multă vreme de tradiţia medicală: Frenezia, un fel de furie însoţită de febră, şi de care trebuie să distingem, prin durata sa mai scurtă, Delirul.

Mania este o furie fără febra. Melan­colia nu cunoaşte nici furie, nici febră: e caracterizată de o tristeţe şi o spaimă care se aplică unui număr mic de obiecte, adesea unei preocupări unice.

Esente pure din flori si plante, un concentrat de lumina si caldura.

Opera lui Willis are o importanţă în definirea diverselor maladii cum să alinați durerile articulare cu o răceală, în măsura în care cercetarea a fost făcută chiar în interiorul acestor categorii majore. Adesea aceste două maladii se succedă şi îşi fac loc reciproc, ca fumul şi flacăra. Distincţie mai mult practică decît conceptuală, divizare relativă şi progresivă a unei noţiuni care îşi păstrează identitatea fundamentală.

Se pare că din toate aceste monumente nu rămîne nim'-c; Doublet se adresează medicilor şi directorilor de aşezăminte; vrea să le dea sfaturi de diagnosticare şi de terapeutică.

Ceva mai tîrziu, cînd ministrul de Interne îi cere lui Giraudy un raport despre Charenton, tabloul prezentat distinge cazurile de melancolie, cele de manie şi cele de demenţă; singurele modificări importante privesc ipohondria, care se vede izolată, cu un foarte mic număr de reprezentanţi doar 8 din de internaţişi idiotismul, care începe, în acest debut de secol al XlX-lea, să fie diferenţiat de demenţă. Haslam, în Observations sur la folie, nu ţine cont de incurabili; el îi îndepărtează deci pe demenţi şi idioţi şi nu îi recunoaşte nebuniei decît două imagini: mania şi melancolia.

După cum se vede, cadrul nosologic a rămas de o stabilitate re­marcabilă, trecînd prin toate tentativele pe care le-a putut face secolul al XVIII-lea pentru a-1 modifica. De la un capăt la celălalt al epocii clasice, lumea nebu-' se articulează după aceleaşi frontiere.

Leacuri de la cititori.doc

Altui secol îi vor reveni e. Estluirol, Des maladies mentalei, Paris, Gîndirt medicală se sprijinea liniştită pe forme care nu se modificau cum să alinați durerile articulare cu o răceală Care îşi urmau viaţa lor tăcută.

Natura ierarhizată şi ordonată a clasj. Să le fixăm, pentru mai multă siguranţă, căci sensul lor propriu epocii clasice riscă să se ascundă sub permanenţa cuvintelor pe care noi înşine le-am reluat. Articolele din Encyclopedie, chiar în măsura în care nu constituie o operă originală, pot servi drept reper. Acest delir e însoţit cel mai ade­sea de o tristeţe insurmontabilă, de o umoare sumbră, de mizantropie de o înclinaţie hotărîtă spre singurătate".

Pe acestei funzimi calitative ale percepţiei medicale au mizat sistemele tM logice, strălucind uneori pentru cîteva clipe. Ele n-au prins cdfl în istoria reală a nebuniei. Rămîne, în sfîrşit, un al treilea obstacol. Acesta e constit rezistenţele şi dezvoltările proprii practicii medicale. Şi mai mult decît orice altă maladie, nebunia a menţinut în jurul ei, pînă la sfîrşitul secolului al X VUI-lea, an întreg corp de practici în acelaşi timp arhaice prin originea lor, magice prin semnificaţia lor şi extramedicale prin sistemul lor de aplicare.

Toate puterile terifiante pe care le putea ascunde nebunia întreţineau, în vivacitatea sa abia ascunsă, viaţa surdă a acestor practici. Dar la sfîrşitul secolului al XVII-lea s-a produs un eveniment care, întărind autonomia practicilor, i-a dat un stil nou şi o nouă posibi­litate de dezvoltare.

Foarte curînd, şi prin forţa expansiunii conceptelor lor, cum să alinați durerile articulare cu o răceală răstoarnă vechiul spaţiu nosografic şi nu întîrzie să-1 acopere aproape în între­gime. Nici l    nu se sprijină pe principiile care îi ghidau pe Sydenham, Sau. Pinel, Paris,p. Cînd sin atinşi nervii sentimentului, iar activitatea lor e diminuată, aparto ropeala, amorţirea şi coma; dacă, dimpotrivă, activitatea lor creşte apar mîncărimea, gîdilătura şi durerea.

Funcţiile motrice pot fi cum să alinați durerile articulare cu o răceală burate în aceeaşi manieră: diminuarea lor provoacă paralizia ş catalepsia, în timp ce creşterea lor atrage după sine excitarea; spasmul; cît despre convulsii, ele sînt datorate unei activităţi nert gulate, cînd prea slabă, cînd prea puternică — alternanţă întîlnită exemplu în epilepsie.

Paris,pp.

Articulațiile de pe degete doare ce să facă remedii populare

Bolile de nervi autorizează complicaţiile curei. E pe cale să se nască o întreagă lume je simboluri şi de imagini, în care medicul va inaugura un prim dialog cu bolnavul său. De atunci, de-a lungul întregului secol al XVIU-lea, se dezvoltă o medicină în care cuplul medic-bolnav e în curs de a deveni ele­mentul constituent.

Lumea nebuniei este organizată, în chipuri noi, tocmai de acest cuplu, cu figurile imaginare prin care comunică.

Durerile de crestere la copii: ce trebuie sa stie parintii responsabili

Curele de încălzire sau de răcire, de fortificare sau de destindere, tot efortul — comun medicului şi bolnavului — de realizări imaginare lasă să se profileze forme patologice, pe care clasificările vor fi din ce în ce mai incapabile să le asimileze.

Dar chiar în interiorul acestor forme s-a desfăşurat adevărata muncă a ştiinţei, chiar dacă e adevărat că în acest fel ele s-au sfîrsit. Să readucem în atenţie punctul nostru de plecare: pe de o parte, o conştiinţă care pretinde că recunoaşte nebunul fără mediere, chiar şi fără acea mediere care ar fi o cunoaştere discursivă a nebuniei; pe de altă parte, o ştiinţă care pretinde că desfăşoară după planul virtualităţilor sale toate formele nebuniei, cu toate semnele care îi manifestă adevărul.

Căinţe de orice, aceasta este neraţiunea: sciziunea profundă care nw     ° vîrstă a înţelegerii, şi care îl alienează pe nebun faţă de U cum să alinați durerile articulare cu o răceală       ş nie, înstrăinîndu-i unul de altul. De altfel, Ca  ra internarea versiunea lui instituţională?

Dar neraţiunea este mai mult decît acest vid în care începerhs-0 vedem schiţîndu-se.

1. Sunteți pe pagina 1din Căutați în document Leacuri de la cititori O reteta miraculoasa: firul rosu de lana Va propun un leac din batrani, cu putere miraculoasa, pentru care nu exista explicatie.
2. Evalua durerea articulara
3. Opinia clientilor: 4.
4. Tratament Ce sunt durerile de crestere?
5. Tratamentul artrozei articulației șoldului sau a coxartrozei

Perceperea nebunului nu avea în final drept conţinut decît raţiunea însăşi; analiza nebuniei printre specii maladiei nu avea drept principiu decît ordinea raţiunii unei înţeW ciuni naturale; aşa încît, acolo unde era căutată plenitudinea pozitivă a nebuniei, nu era găsită niciodată decît raţiunea, nebunia devenind astfel în mod paradoxal absenţă a nebuniei şi prezenţă universală a raţiunii.

Nebunia nebuniei este aceea de a rămîne în mod secret ra­ţiune. Iar această non-nebunie, în calitate de conţinut al nebuniei, este al doilea punct esenţial care trebuie marcat în legătură cu neraţiu­nea. Neraţiunea înseamnă că adevărul nebuniei este raţiune.

Sau mai curînd cvasiraţiune. Iar acesta este al treilea caracter fundamental, pe care paginile următoare vor încerca să-1 expliciteze pînă la capăt.

Dacă raţiunea este conţinutul percepţiei nebunului, nu e fără a fi afectată de un anume indice negativ. Aici lucrează o instanţă care îi dă acestei non-raţiuni stilul ei aparte. Forţe străine planului teoretic al conceptelor şi care ştiu să-i reziste, ajungînd în final să-răstoarne.

Care sînt deci acele forţe care acţionează aici? Care e aceapţ1 tere de negaţie care se exercită dincolo? In această lume clasică,"1 care raţiunea pare un conţinut şi un adevăr pentru orice, chiar pentru nebunie, care sînt acele instanţe secrete, şi care rezistă?

Dar acum trebuie să procedăm lent şi în detaliu. Trebuie, piesă cu piesă, să le analizăm, după nul11 un rătoarea grosieră pe care am putut-o face: mai întîi transcendW NEBUNUL IN GRĂDINA SPECIILOR pasiunii, a imaginaţiei şi a delirului, ca forme constituente ale ne­buniei; apoi figurile tradiţionale care, de-a lungul întregii epoci cla­sice, au articulat şi elaborat domeniul nebuniei; în sfîrşit, confrun­tarea medicului cu bolnavul în lumea imaginară a terapeuticii, poale că aici se ascund forţele pozitive ale neraţiunii, lucrarea care e în acelaşi timp corelativ şi compensare a acestei non-fiinţe care este, a acestui vid, a acestei absenţe, mereu mai adînci, a nebuniei.

Vom încerca să descriem această lucrare şi forţele care o animă cum să alinați durerile articulare cu o răceală ca evoluţie a conceptelor teoretice la suprafaţa unei cunoaşteri; ci, tranşînd în profunzimea istorică a unei experienţe, vom încerca să regăsim mişcarea prin care a devenit în sfîrşit posibilă o cunoaştere a nebuniei: această cunoaştere care e a noastră şi de care freudismul n-a reuşit, pentru că nu era menit să o facă, să ne desprindă în întregime.

In această cunoaştere, maladia mintală este în sfîrşit pre­zentă, neraţiunea a dispărut de la sine, rămînînd doar în ochii ace­lora care se întreabă ce poate însemna în lumea modernă această pre­zenţă încăpăţînată şi repetată a unei nebunii însoţite în mod necesar de ştiinţa sa, de medicina sa, de medicii săi, a unei nebunii incluse integral în pateticul unei maladii mintale.