Clasificarea leziunilor gleznei

Bogdan DariciucMedic specialist Ortopedie-Traumatologie Entorsele de gleznă sunt unele din cele mai frecvente leziuni întâlnite în traumatologie.

Glezna rămâne stabilă. În functie de simptome se folosesc: - gheată local - medicatie antiinflamatoare - interzicerea temporară a sprijinului Reîntoarcerea la sport se testează foarte simplu prin punerea pacientului să sară doar pe piciorul traumatizat, care, dacă este refăcut, nu trebuie să mai doară. Entorsa de gradul II si III: Atunci când nu există o patologie asociată sau entorse repetate în antecedente, tratamentul nechirurgical s-a dovedit suficient. El include: - diminuarea durerii - imobilizare potrivită pentru repausul fibrelor ligamentare - recuperarea muschilor peronieri - restaurarea miscării normale a gleznei Tratamentul contine următoarele faze: a faza I de tratament : Tratează sângerarea si edemul prin: - repaus mers cu cârjele - pansament compresiv sau cizmă gipsată - pozitie proclivă b faza II de tratament : Consta în reînceperea recuperării. Aceasta fază începe la clasificarea leziunilor gleznei de la traumatism, atunci când edemul a diminuat mult.

Cel mai frecvent mecanism de producere a entorselor de gleznă este cel de inversiune glezna este rotată în exterior și talpa piciorului este adusă în interior. Clasificarea leziunilor gleznei ligamentul talo-fibular anterior este cel mai frecvent afectat și stă la originea unor eventuale sechele — durere cronică sau instabilitate cronică; leziunile sunt de la simple elongații până la rupturi complete, cu afectarea mai multor ligamente și leziuni asociate capsulare, tendinoase sau osteocondralecare dictează gravitatea și prognosticul entorsei de gleznă.

Entorsă acută a gleznei

Instabilitatea cronică este principala sechelă de care se plâng pacienții după o entorsă de gleznă. Aceasta poate apărea după un singur eveniment traumatic. Literatura actuală de specialitate clasifică instabilitatea cronică laterală de gleznă în 2 tipuri: mecanică; funcțională. Instabilitatea mecanică articulară, osoasă, tendinoasă implică pierderea anatomiei normale a regiunii laterale a gleznei, cu pierderea stabilității.

Masaj recuperare după fractură la nivelul gleznei

Instabilitatea funcțională este secundară articulațiile rănesc cu presiune propriocepției și controlului neuromuscular. Trebuie să diferențiem instabilitatea simptom subiectiv resimțit de clasificarea leziunilor gleznei pacient de laxitatea gleznei obiectivată prin examen clinic.

Numeroase patologii de la nivelul gleznei leziuni osteocondrale, sindrom de conflict, corpi străini, sinus tarsi syndrome etc pot provoca o senzație de instabilitate fără prezența laxității sau prezența unei probleme de control neuromuscular.

În fața unui tablou de instabilitate cronică de gleznă după o entorsă de gleznă, după eliminarea diferitor patologii susceptibile să provoace senzația de instabilitate, principala dificultate este diferențierea instabilității funcționale de instabilitatea determinată de laxitatea cronică. Acest dezechilibru neuro-muscular este consecința lezării mecanoreceptorilor clasificarea leziunilor gleznei nivelul ligamentului colateral lateral.

Cum se pune diagnosticul?

Știința Arcadia

Principalele teste clinice pentru evidențierea unei laxități laterale de gleznă sunt: varus force și sertar anterior. Varus force test Talar tilt test evaluează ligamentul calcaneo-fibular. Se efectuează bilateral — examinatorul stabilizează tibia şi peroneul cu o mână, iar cu cealaltă prinde piciorul și îi imprimă o mișcare de inversiune — testul este pozitiv dacă gradul de translație a piciorului este mai mare decât pe partea sănătoasă. Sertar anterior Anterior Drawer test este un test care evaluează ligamentul talo-fibular anterior.

Leziunile articulației gleznei

Examinatorul stabilizează tibia şi peroneul cu o mână, iar cu cealalta prinde piciorul și, menținându-l într-o ușoară flexie plantară, îl trage în sus; testul este pozitiv dacă gradul de translație a piciorului este mai mare decât pe partea sănătoasă.

Clișee radiologice ale antepiciorului Varus force test cu un unghi mai mare de 15 grade sau o diferență mai mare de 10 grade în raport clasificarea leziunilor gleznei glezna controlaterală sunt  sinonime cu ruptura de ligament talo-fibular anterior și ligament calcaneo-fibular.

• Entorsă acută a gleznei - Wikipedia
• Tratamentul articular în primăvară
• Menisc de refacere a articulației genunchiului
• Leziunile gleznei | Ottobock RO
• Artroza în mers
• Afectarea cronică a meniscului intern al genunchiului
• Entorsa gleznei - Recuperare medicala - magzi.ro
• Examinarea trebuie făcută bilateral, întâi pe partea sănătoasă.

Pentru testul- sertar anterior — o valoare de 10 mm sau o diferență de 5mm între cele 2 glezne este patologică. Ecografia permite un bilanț ligamentar și tendinos. Bilanțul lezional este o etapă esențială de diagnostic, care determină conduita terapeutică.

Sună la Arcadia

Care este tratamentul indicat? În absența unui tratament, instabilitatea laterală de gleznă determină apariția unor leziuni asociate impingement antero-lateral, sindrom de conflict anterior sau posterior, leziuni osteo-cartilaginoasecare, în final, duc la artroză cu distrugerea articulației.

Informatii generale despre entorse O entorsa este o intindere sau rupere a ligamentelor - benzile dure de tesut fibros care leaga doua oase in articulatii.

Datorită faptului că majoritatea pacienților care suferă de instabilitate cronică de gleznă după o entorsă de gleznă nu prezintă laxitate laterală anormală este indispensabil începerea unui tratament de reeducare proprioceptivă. Acest tratament urmărește ameliorarea controlului neuromuscular al gleznei cu refacerea echilibrului muscular și al controlului postural.

În caz de eșec după un tratament de reeducare funcțională bine condus pentru instabilitate cronică laterală de gleznă cu laxitate anormală poate fi propusă intervenția chirurgicală de reparare chirurgicală. Intervenția chirurgicală de primă intenție poate fi propusă în funcție de: vârsta pacientului; nivelul activității sportive; prezența unei laxități importante.

Aceste tehnici prezintă numeroase variante pentru reproducerea funcției izometrice a diferitor fascicule ale planului ligamentar lateral al gleznei. Postoperator, este necesară o imobilizare cu atelă gipsată sau orteză,tratament anticoagulant pe perioada imobilizării,tratament antalgic,antiinflamator și profilaxie antibiotică. Reeducarea precoce permite obținerea unor rezultate net superioare unei imobilizări prelungite.

Activitatea sportivă poate fi reluată la 2. Literatura actuală de specialitate clasifică instabilitatea cronică laterală de gleznă în 2 tipuri: mecanică și funcțională.

Terapia Cauze Ligamentele de la nivelul articulației gleznei se pot întinde excesiv și chiar se pot rupe din cauza răsucirii piciorului, cu sau fără aplicare de forță din exterior. Astfel de leziuni leziuni se produc, deseori, în timpul activităților sportive. Sporturile care presupun schimbări frecvente și rapide de direcție, sărituri și contactul cu alți jucători prezintă un risc special pentru structurile ligamentelor gleznei. Sporturile în care incidența leziunilor acute ale gleznei este deosebit de ridicată sunt mai ales fotbalul, baschetul și voleiul.

Tratamentul presupune reeducarea funcțională, cu ameliorarea controlului neuromuscular al gleznei, refacerea echilibrului muscular și al controlului postural. În caz de eșec după un tratament de reeducare funcțională bine condus poate fi propusă intervenția chirurgicală.

Intervenția chirurgicală de primă intenție poate fi propusă în funcție de: vârsta pacientului, nivelul activității sportive, prezența unei laxități importante.